Prof. înv. primar Mihaela Tinca - Școala Gimnazială ”I. D. Sîrbu” Petrila

joi, 18 aprilie 2019

Şcoala altfel - "Copiii au talent"

Azi ne-am jucat "Copiii au talent". Am ales să mergem în sala de sport să avem mai mult loc.

Ideea acestei teme a plecat de la textul studiat în ora de limba română, "Seara talentelor". Au avut la dispoziţie mult timp pentru a pregăti un număr de spectacol pentru această zi. Fiecare a putut să ne prezinte talentul pe care-l are, să cânte, să danseze, să recite, scenetă,  karate etc. 
Din păcate, unii au dat bir cu fugiţii şi  nu au venit, au ales plimbare cu bicicleta sau alte motive (spre dezamăgirea mea), iar alţii au venit şi au spus că nu au pregătit ceva pentru această zi, dar au venit şi am apreciat acest lucru. Timp a fost, trebuia doar un gram de bunăvoinţă. 

A fost frumos, ne-am distrat, au avut emoţii până la lacrimi, ne-au impresionat grozav cei doi băieţi care cântă frumos, ce mai tura-vura, a fost o zi reuşită.
La final de an, toţi vor pregăti momente artistice pe care le vor prezenta în faţa tuturor părinţilor. Acesta a fost doar momentul de încălzire.
Haideţi să-i vedem şi să-i admirăm!
Bravo, copii!
 După spectacol, ne era foame, aşa că am mers la restaurant să mâncăm pizza.

miercuri, 17 aprilie 2019

Şcoala altfel - Vizionare film

E miercuri, e Şcoala altfel, e zi de cinema.
 

marți, 16 aprilie 2019

Şcoala altfel - Parada Primăverii


Dragii mei,
Aţi fost minunaţi şi v-aţi descurcat excepţional. Puteţi dansa pe orice melodie.
Sunt mândră de voi!

Pentru ochişorii  trişti şi înlăcrimaţi, că "sunetistul" nu pornit melodia care trebuia, am dansat încă o dată în sala de sport.

luni, 15 aprilie 2019

Şcoala altfel - "Muzicanţii din Bremen"

E luni, e "Şcoala altfel", e teatru, e veselie.
Mulţumesc mult mămicilor pentru că m-au ajutat!