Prof. înv. primar Mihaela Tinca - Școala Gimnazială ”I. D. Sîrbu” Petrila

luni, 27 august 2018

Proiect educaţional - Cartea mea

Anul trecut am iniţiat pentru elevii mei un proiect frumos, dar am tot amânat, din diverse motive, prezentarea lui pe blog.
Proiectul a fost demarat astfellink 
Trăim în epoca tehnologiei moderne, când  computerul, televizorul şi diversele gadgeturi pătrund puternic în viaţa tuturor, dar mai ales a copiilor. Acestea vin cu influenţe benefice în evoluţia copilului dacă sunt utilizate cu măsură, dar şi cu minusuri, mai ales în sfera sa afectivă. 
„Oamenii ocupaţi” s-au îndepărtat de lumea cărţilor, iar internetul şi televizorul au devenit cele mai importante surse de informaţie, citind tot mai rar o carte. Mulţi nu cred că au mai intrat  într-o bibliotecă, într-o librărie (nu papetărie) şi nici nu mai au cărţi pe rafturile bibliotecii din sufragerie sau poate pun pentru "a da bine".
Proiectul a fost unul frumos, majoritatea copiilor au petrecut mai mult timp cu părinţii desfăşurând împreună o activitate frumoasă, părinţii au fost mult mai implicaţi decât în alte activităţi, fiecare elev a făcut echipă bună cu părinţii/părintele, iar rezultatele au fost minunate. 
Păcat,Sad că au existat şi copii care nu au avut parte de sprijinul familie sau părinţii au perceput această activitate ca o obligaţie şcoalară sau nici nu i-a interesat... Ei cred că un elev de clasa a III-a trebuie să facă totul singur. Pe viitor vor învăţa şi aceţti părinţi ceva, vâzând această postare.
peace
După toată munca depusă pentru realizarea cărţilor a urmat marea lansare. Mi-am rezervat o zi întreagă pentru această activitate. Fiecare elev a prezentat propria cartea, s-au citit scurte pasaje, s-au prezentat cele mai originale coperte, cele mai frumoase desene, colaje... 
Mă uitam la ei şi-i vedeam foarte emoţionaţi. 
Fotografiile vorbesc de la sine...
 
Au fost câteva poveşti copiate din alte surse, deşi am cerut să nu facă acest lucru, altele au fost povestirea pe scurt a unor basme... Ideea era să-şi dezvolte latura creativă. Prefer o poveste de jumătate de pagină creată de ei, în locul uneia de 2-3 pagini copiată din diverse cărţi.
După această prezentare în clasă, le-au expus în biblioteca şcolii, d-na bibliotecară le-a citit, le-a analizat şi le-a premiat.
Cu această ocazie ne-au fost prezentate şi noile cărţi achiziţionate de  biblioteca şcolii.
Elevii premiaţi de d-na bibliotecară